Dac-ai sti

Ieri am vorbit de trecut . Am vorbit de un trecut care ne macina zi de zi . Avem parte de o rana adanca ce refuleaza de sange mereu . Un sange murdar pe care nu il mai vrem . Ne intrebam de ce oare ramanem captivi in acel trecut , in acea cusca fara zavor . Adevarul e ca nici nu stim sa profitam de sanse . Uneori ajungem sa nu le vrem pentru ca ne temem . Fiecare zi e o sansa , o fata noua , un zambet , doi ochi ce radiaza de viata , tu si viata care e chiar in fata ta . Doar ca acel trecut ne pune piedica sau cand e si mai parsiv ne saruta pentru a fi sigur ca nu mergem mai departe . Sunt sigur ca fiecare din noi a avut la un moment dat o iubire . Si nu orice iubire , pentru ca daca ar fi o iubire impartasita ar fi prea simplu . Nu , viata simpla nu e de noi . Noi vrem ceva complicat . Complicatul e frumos si atunci cand stinge lumina . O iubire in taina , o iubire pentru o persoana care printr-o privire , printr-un zambet , printr-un pas , printr-un singur cuvant ne-a dat impresia ca putem trai . Si stam si visam , dorim sa cunoastem mai bine o persoana care nici nu ne stie numele , nu stie cati ani avem , uneori nu stie nici macar ca existam . Cat de multi nu am avut aceste sentimente , acest amalgam de viata si moarte care ne purta cand printre nori , cand prin noroi . Dar nu orice noroi , putem sa fim incantati de asta . Un noroi plin de rame , pe care uneori le taiam doar pentru a avea mai multa viata moarta prin preajma . In aceste momente avem o certitudine si o nesiguranta . O iubesc . Ea ma iubeste ? ( cazul meu ). Cu siguranta nu ( ne spunem mereu ) . Eu ii spun inca de pe acum ( desi inca nici nu o cunosc ) :



Poate cineva imi spune aceleasi cuvinte in soapta. Desi ar fi cam imposibil sa nu le aud fiind frate cu vantul si lacrima ce ar trebui sa i se scurga pe obraz in momentele rostirii acestor trei cuvinte . Stau si ma gandesc ce rost ar avea sa rosteasca trei cuvinte cand ar putea sa rosteasca doua si un sarut . Nu va mai soptiti aceste cuvinte voua , soptiti-le persoanelor iubite !

Ce-a fost nu va mai fi

Ne place sa traim din trecut.O fac si eu.Zi de zi deschid o pagina,o curat de mucegai si apoi o inchid la loc pentru a capata altul nou.Sper mereu sa fie mai dulce dar ma amagesc.Putem sa traim macar in prezent dar nu vrem sa o facem.Uneori citesc toata cartea.Mereu cu acelasi interes si dezinteres.Imi place sa vad culori si unde nu sunt le inventez.De fapt viata nu tine de culori,ci de sentimente. Singurul rosu pur e sangele,acel sange care se scurge dintr-o inima franta,sau poate ,din doi ochi tristi.Doare,dar adevarul e ca vrem sa doara.Avem nevoie sa traim si pentru noi doar acest trecut inseamna viata.Am trait candva.Oare acum de ce nu o facem?De ce vrem sa traim aceeasi viata zi de zi?Nu putem oare inventa o viata noua ?Nu putem sa vrem mai mult?Mereu stam si ne gandim la ce a fost,inchidem ochii si ne gandim cu ce ochi vom privi trecutul maine.Dar maine este viitor.Iar noi suntem intr-un prezent care ne obliga sa respiram desi uneori nu vrem.Eu am destule amintiri,e drept ca ador sa traiesc in trecut,ador sa fug.Poate intr-o zi cineva ma va trage de mana si vom sta asa pana ii voi citi iubirea in ochi.Pana atunci stiu ca desi candva trecutul insemna viata,acum e moarte.E frumos sa visezi.Ma delectez in continuare cu trecutul.Deocamdata am redeschis o pagina.V-o impartasesc si voua :



Rememorez dulceata visului ferice
Cand te strangeam la piept firava zana
Si printre stele rataceam iluzii cosmice
In nopti albastre si cu luna plina

Doua suflete vibrand obscur, in noapte
Crepuscule suave,naluci evanescente
Mistere contopesc prin gand,prin soapte
Efluvii de amor si cantece dolente

Azi sufletul imi e candida cripta,
Cavou pasiunii ce s-a stins fulgerator
Cu-o vorba si c-un geamat de fior

O limba fara de ecou s-a stins
Si din retina sufletului s-a prelins
O lacrima,pur diamant,pentru eternitate ...